Actual Diverse

Ciclonul arctic, un episod trecător. Cum va fi vremea în următoarele zile

Ciclonul arctic, un episod trecător. Cum va fi vremea în următoarele zile
Infoactual/arhiva

Vestea rea este că acest ciclon arctic ajunge și în România. Dar vestea bună este aceea că el nu va dura mult și va fi doar un episod trecător.

Ciclonul arctic, un episod trecător. Cum va fi vremea în următoarele zile

Ciclonul arctic ajunge și în România, dar va avea o intensitate blândă. Directorul ANM, Elena Mateescu, a anunțat care este prognoza meteo actualizată pentru săptămâna viitoare, unde va ninge și unde va ploua.

La munte va ninge în continuare. Prima zăpadă care a căzut frumos la cote înalte a fost filmată în ziua de 7 ianuarie 2023, așa că a nins de Crăciunul pe rit vechi.

”În zona montană și mai ales în zona montană înaltă, la altitudini mai mari de 1.400-1.500 de metri, precipitațiile sunt predominant sub formă de ninsoare. Se va depune strat de zăpadă.

Acestea sunt asociate și cu intensificări ale vântului, care pot depăși lctic  rafală 70-90 de kilometri pe oră, în timp ce în restul țării, în zonele joase de relief, mai ales, vorbim de temperaturi ce caracterizează o vreme mai caldă decât în mod obișnuit și acest lucru va fi de interes, așa cum arată și actualizările, până în jurul datei de 6 februarie, dar mai ales pentru luna ianuarie, cea mai rece lună a anului în țara noastră, vor caracteriza o vreme mai caldă.

Maximele se vor situa în următoarea săptămână în general, între 3 până la 14 grade chiar și minimele vor fi, în zonele extracarpatice, ușor pozitive. Doar în zonele depresionare vor fi minime de până la -3 sau -4 grade, iar în zona montană înaltă valori mai coborî sub -10 grade, acolo unde în următoarea perioadă ninsorile vor fi predominante.

În restul țării, precipitații mai ales sub formă de ploaie și vorbim și de cantități care în partea de sud-vest, vest, nord-vest a țării, la nivel local, vor depăși 15-20 de litri pe metru pătrat”, a declarat directorul ANM, Elena Mateescu, la Antena 3 CNN.

Prin urmare, ciclonul arctic este doar un episod trecător, iar vremea se va încălzi din nou.

În săptămâna 09.01.2023 – 16.01.2023, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va fi local excedentar în regiunile estice, vestice şi sud-vestice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Concluzie. Temperaturile scad ușor, dar rămân peste media lunii ianuarie și în următoarea săptămână. De marți sunt așteptate ploi abundente în mare parte din țară, iar la munte, precum și în nord-estul țării sunt în continuare șanse de ninsori sporadice.