Actual Diverse

Breaking: Director SRI, audiat la Parlament. Se cer explicații despre atacurile cibernetice asupra spitalelor și ministerelor

Director SRI, audiat la Parlament. Se cer explicații despre atacurile cibernetice asupra spitalelor și ministerelor
Arhivă

Directorul Centrului Național Cyberint din cadrul Serviciului Român de Informații, Anton Rog a fost chemat astăzi în fața Comisiei Parlamentare pentru Controlul SRI.

Director SRI, audiat la Parlament. Se cer explicații despre atacurile cibernetice asupra spitalelor și ministerelor

Oficialul SRI trebuie să dea explicații privind atacurile cibernetice din luna aprilie asupra mai multor website-uri aparținând unor autorități naționale, revendicate de gruparea rusă KILLNET. De asemenea, agresiunea cibernetică s-a răsfrânt și asurpa cetățenilor obișnuiți: le-au fost furate conturi de pe rețelele sociale, datelele bancare și accesul la diferite platforme. În acest context, directorul din cadrul SRI trebuie să ofere lămuriri despre stadiul în care se află protecția în situația unei amenințări la adresa securității naționale.

Președintele Comisiei parlamentare pentru controlul activității SRI este senatorul Cristian Chirteș (PNL).

Eduard Hellvig a fost și el în fața comisiei: „Activitățile de spionaj s-au intensificat”

În luna aprilie ac., structurile speciale ale statului au contracarat mai multe atacuri cibernetice care au vizat inclusiv platformele ministerelor și ale spitalelor.

Șeful SRI, Eduard Hellvig a confirmat în cadrul comisiei SRI că au fost identificate 3 posibile riscuri în urma acestor atacuri: cel al unui efect migraționist, efecte în plan economic și fenomenul de criminalitate transfrontalieră.

Senatorul Chirteș a spus, la acea vreme, că în ședință au fost discutate efectele pe care criza din Ucraina le poate genera României şi raportarea SRI la principalele ameninţări la adresa securităţii naţionale.

„O concluzie generală: starea de securitate a României din perspectiva pe care o oferă atribuţiile legale ale SRI este una stabilă. Sigur că am dezvoltat discuţii punctuale pe fiecare dintre misiunile legale ale SRI, iar domnul director a răspuns tuturor membrilor comisiei. Am desprins câteva concluzii. Atacurile cibernetice – unde în contextul crizei au fost detectate activităţi suplimentare de vulnerabilizare ale unor infrastructuri cu valenţe critice. De asemenea, acţiunile de spionaj derulate de către serviciile secrete ostile României au crescut, mai ales pe fondul dislocării unor trupe NATO pe teritoriul României. De asemenea, au sporit agresiunile informaţionale – şi vorbim în primul rând de dezinformare şi fenomenul de fake news”, a spus preşedintele Comisiei SRI, potrivit Agerpres.

SRI a informat la timp despre planurile hackerilor

„Iar pentru România aceste riscuri sunt legate de gestionarea fenomenului migraţionist, a efectelor economice asupra României şi gestionarea unor operaţiuni de criminalitate transfrontalieră, iar directorul SRI a prezentat membrilor comisiei fiecare dintre aceste riscuri. În ceea ce priveşte misiunea SRI, de a informa beneficiarii săi legali despre toate aceste riscuri şi ameninţări, la întrebarea comisiei dacă pe teritoriul României beneficiarii legali ai acestor informaţii au fost informaţi, răspunsul a fost „Da, la timp şi în mod util””, a precizat Chirteş.