Info Actual

Info Actual > Politică > Florin Câțu susține că a lansat un amplu program de susținere a IMM-urilor
Politică

Florin Câțu susține că a lansat un amplu program de susținere a IMM-urilor

Ministerul Economiei, Ministerul Finanțelor sub coordonarea premierul Ludovic Orban analizează și un al doilea val de măsuri economice pentru limitarea efectelor generate de pandemia de coronavirus, inclusiv acordarea de finanțări nerambursabile companiilor care vor să producă materiale sanitare.

Ministerul Finanțelor a anunțat că există discuții cu Banca Națională și cu reprezentanții sistemului bancar pentru identificarea unei soluții pentru clienții băncilor aflaţi în dificultate, soluție ce ar putea fi prezentată în termen scurt.

210Ministerul Finanțelor Publice, a anunțat ca a lansat un amplu program de garantare și subvenționare a creditelor pentru IMM-uri, a urgentat rambursarea TVA-ului, a realizat injecții de capital conform lui Florin Câțu, Ministrul de Finanțe:

”Rambursul de TVA, deja am început asta, o facem de la începutul anului și continuăm, pentru aprilie vom face rambursare TVA cu control ulterior. Deci vom relaxa şi mai mult condițiile, pentru a putea avea injecția de lichiditate imediat în sistem.

Pentru programul de garantare pe IMM-uri, ar trebui să fie gata săptămâna aceasta, aseară am aprobat normele şi formularele, deci, o să fie un simplu formular, deci ar trebui să înceapă și în acea săptămână și vin și alte programe.

Astăzi ar trebui să fie terminate procedurile şi pentru noile produse pe care EximBank le va pune la dispoziția companiilor mari, de data aceasta, pentru că şi acolo ne gândim să susţinem eforturile pe perioada aceasta.

Şi, bineînțeles, urmează soluţiile pentru clienții cu rate la bănci, dar și facilităţi fiscale pentru cei care îşi plătesc impozitele pe 25 aprilie, impozitul pe profit şi aşa mai departe. Sperăm să avem în fiecare săptămână cât mai multe soluții pentru a susține economia, ne uităm și la ce fac alte țări, ne uităm şi la specificul României şi să susţinem pe cât mai multă lume. De fapt, ideea este să nu rămână nimeni în urmă, să îi susţinem pe toţi cum putem.

Am avut contacte cu foarte multe asociații, antreprenori, în aceste zile. Unii au venit cu soluţii înainte să venim noi cu aceste măsuri, alţii au venit cu observaţii la ce am făcut. Le vom lua în calcul pe toate, în funcţie de cum evoluează situația. Vrem întâi să dăm drumul la produse și apoi să vedem dacă sunt probleme. Ideea este să avem cât mai multă lichiditate în sistem, ca banii să circule, să se plătească facturi, să nu existe întârzieri…”