Actual Lifestyle

Ministerul de Finanțe anchetează cauza întârzierii plății burselor școlare către elevi

bursele elevilor
ziarulunirea.ro

Referitor la întârzierea acordării elevilor a burselor școlare, Ministerul de Finanțe a precizat: „vrem să asigurăm atât părinții îngrijorați cât și elevii că MF face tot ce îi stă în putință pentru o rezolvare cât mai rapidă”.

În județele unde s-au înregistrat întârzieri la primirea burselor școlare de către elevi, Ministerul de Finanțe (MF) a anunțat că va demara o serie de anchete, potrivit unei informări transmise de instituție.

Este vorba despre bursele de merit, de performanță, de studiu, dar și de ajutorul social care, potrivit celei mai recente hotărâri de guvern, trebuie primite de elevi în fiecare zi de 15 a fiecărei luni calendaristice.

Din ce motive a luat Ministerul de Finanțe această hotărâre

Decizia Ministerului de Finanțe vine ca urmare a articolelor apărute în media pe această temă, dar și datorită faptului că este instituția care se ocupă cu plata burselor către autoritățile din teritoriu.

Potrivit celor precizate în informare, “Ca urmare a articolelor apărute în presă, MF a demarat o anchetă la nivelul județelor, pentru stabilirea planului și execuției sumelor defalcate din TVA și a destinației acestora la nivelul UAT-urilor, în vederea aflării cu rapiditate și exactitate a blocajelor și remedierii situației. Dar, indiferent de fluxul banilor de la central la local și de eventuale blocaje, vrem să asigurăm atât părinții îngrijorați cât și elevii că MF face tot ce îi stă în putință pentru o rezolvare cât mai rapidă”.

Banii sunt în trezorerii, primăriile îi pot retrage

De asemenea, potrivit reprezentanților instituției, banii sunt deja la trezoreriile locale, iar primăriile îi pot extrage dacă depun cererile specifice.

“Prin Legea Bugetului de stat 317/2021 pentru anul 2022 a fost alocată suma de 1,031 mld lei pentru plata acestor burse, sumă majorată cu alte 300 mil lei în urma rectificării bugetare. Banii au fost alocați din sumele defalcate de TVA și au fost virați în conturile Trezoreriilor locale, fiind puși la dispoziția unităților administrativ-teritoriale, pentru tragere, în baza unei cereri. Așadar, banii nu sunt la MF, ei pot fi trași direct de UAT-uri de la unitățile locale ale Trezoreriei“, se mai arată în informarea Ministerului de Finanțe