Actual Diverse

O regină a frumuseții mexicane și complicele ei român au comis un jaf incredibil. Valoarea furtului – peste 1,6 milioane de euro

O regină a frumuseții mexicane și complicele ei român au comis un jaf incredibil. Valoarea furtului – peste 1,6 milioane de euro
informalia.eleconomista.es

„O singură sticlă din acel lichid prețios costă 350.000 de euro, dar valoarea lui ar fi și mai mare, ar fi neprețuită, pentru că mai sunt puține astfel de sticle în lume„

45 de sticle de vin de peste 1,6 milioane de euro au fost furate de un român în vârstă de 47 de ani, alături de iubita sa, Miss Earth Mexic.

O sticlă de vin, din cele furate, valorează 350.000 de euro

Protagonistul  jafului este Constantin Gabriel Dumitru, iar vestea acestei fapte a făcut, în scurt timp, înconjurul Spaniei și nu numai.

Constantin Gabriel Dumitru a fost ajutat de iubita sa, Priscila Lara Guevara, Miss Earth Mexic 2016 și împreună au furat 45 de sticle de vin de lux din crama unui restaurant spaniol exclusivist.

Iar printre sticlele furate se numără și o sticlă de Château d’Yquem, un vin din anul 1806, extrem de rar, cotat în unele ghiduri la valoarea de 350.000 de euro.

Potrivit experților în vinuri rare, „O singură sticlă din acel lichid prețios costă 350.000 de euro, dar valoarea lui ar fi și mai mare, ar fi neprețuită, pentru că mai sunt puține astfel de sticle în lume”.

Relatarea poveștii

La nivel de detaliu a fost plănuită lovitura celor doi. Potrivit cercetărilor, românul avea o experiență serioasă în această privință, anterior, acesta fiind arestat de încă trei ori pentru trei furturi.

Prima data, românul a fost arestat în anul 2019, la Madrid, după ce furase din Elveția o sticlă de whisky în valoare de peste 5.000 de euro.

Apoi, un an mai târziu, românul a fost din nou arestat la Madrid, după ce furase mai multe sticle de vin în valoare de 39.800 de euro.

Ulterior, a fost arestat pe aeroportul din Geneva, unde furase de asemenea câteva sticle de vin valoroase.

În data de 21 octombrie 2021 a dat adevărata lovitură, alături de iubita sa, Priscila Lara Guevara, care s-a cazat la Hotel Atrio, cu un document elvețian fals.

Astfel, în seara zilei de 21.10.2021, cei doi au luat cina la un hotel de lux și au reușit să-l convingă pe proprietar să le permită să viziteze crama.

După ce a reușit să fure cheia cramei, câteva ore mai târziu, românul a intrat în cramă cu trei rucsacuri mari pe care le-a umplut cu sticlele de vin. Pe de altă parte, în tot acest timp, partenera sa le-a distras atenția angajaților restaurantului.

După ce și-au atins planul, cei doi au dispărut cu sticlele de vin, iar proprietarul cramei și restaurantului de lux a aflat ce s-a întâmplat abia a doua zi.

Pentru a identifica autorii jafului, anchetatorii au apelat la imaginile surprinse de camerele de supraveghere și nu au niciun dubiu că Dumitru și Priscila sunt făptașii.

La ce riscuri s-au expus cei doi

Ca urmare a celor întâmplate, pe numele lor a fost eliberat un mandat internațional, iar românul și partenera sa mexicană au fost prinși în Croația, în acest an, la finele lunii iulie 2022, iar ulterior au fost extrădați în Spania.

Apoi, în luna august 2022 a început procesul în cazul celor doi făptași, pentru care Judecătorii de la Tribunalul Provincial Cáceres au decis să mențină măsura arestului preventiv pentru amândoi, deși avocații lor au făcut o cerere specială pentru a fi eliberați pe durata procesului și a cercetărilor.

Instanța va trebui să emită un ordin de continuare a procedurii care, potrivit avocatului cuplului, va fi atacată pentru a cere clasarea cauzei.

Decizia judecătorilor este motivată, aceștia afirmând că există un risc serios ca cei doi suspecți să se sustragă urmăririi și să fugă, dacă ar fi eliberați.

În plus, luând în considerare și cazierul lui Constantin Gabriel Dumitru, ar exista și riscul comiterii unor infracțiuni similare.

Avocata cuplului, Sylvia Córdoba, a afirmat că în cel mai rău caz cei doi ar putea fi condamnați la cel mult șase ani de închisoare, fiecare, potrivit adevarul.ro care citează presa spaniolă.