Actual Lifestyle

Regele Mihai nu i-a retras titlu principelui Nicolae. A existat și un proces

Regele Mihai nu i-a retras titlu principelui Nicolae. A existat și un proces

Regele Mihai, un om cu credința în Dumnezeu și simplu, cu tabieturi bine sudate în timp, calm și imprevizibil din punct de vedere umoristic. Dedicat familiei, trup și suflet, a încercat din răsputeri să îi țină pe membrii ei departe de scandalurile imprevizibile, care țineau pas cu vremurile. Relația lui cu principele Nicolae a fost, după cum însuși vlăstarul princiar o recunoaște, bună și echilibrată, dincolo de toate vorbele neplăcute care au încercat, permanent, să îi dezbine. Și mitul care stă la bază poveștii ”cu titlu și fără titlu” este demontat astăzi.

Regele Mihai nu i-a retras titlu principelui Nicolae. A existat și un proces

Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri.” Acesta este un fragment din discursul Regelui Mihai I în Parlamentul României – 25 octombrie 2011. Prin urmare, pentru regele Mihai, copiii aveau o mare importanță deoarece ei sunt cei care duc numele și renumele personal, dar și național, pe mai departe.

Și am ajuns astfel și la principele Nicolae. Pricipele este cel care a răspuns la o întrebare edificatoare legată de retragerea titlului princiar.

Cum este să te naști cu un nume și titlul regal și să nu fi lăsat să le folosești? Această întrebare i-a fost adresată principelui Nicolae, zilele trecute, de către reporterul okmagazine. Deși ai tot dreptul, prin naștere… Vă simțiți nedreptățit? – a fost întrebat, în cadrul interviului, tânărul reprezentant al monarhiei române.

Iată ce a răspuns Nicolae al României, care în acest fel face lumină în situația stânjenitoare privind statutul lui, neclar și incert, timp de mai mulți ani.

Indiferent de situație și oriunde locuiești, să te naști într-o familie cu un nume important și o istorie în spate este o mare responsabilitate, dar și o mare onoare. Cu sau fără titlu, am continuat misiunea familiei mele în România. Titlul l-am primit de la bunicul meu, Regele Mihai, și el nu mi-a retras nimic.

Cum am mai declarat, așa-zisa decizie de la 1 august 2015 nu era semnată, iar peste o lună și jumătate, când am fost la ziua de naștere a bunicii mele, Regele nu mi-a pomenit nimic de această decizie.

A fost, ca de obicei, o discuție între bunic și nepot. Așa cum l-am cunoscut, dacă ar fi dorit să ia această decizie, m-ar fi chemat înainte, să vorbim. Nu s-a întâmplat așa ceva.

Adevărul a ieșit la iveală și public, anul trecut, când am câștigat procesul din Elveția intentat în 2017 de către mătușa mea, când am dorit să-l văd pe bunicul meu pentru ultima dată și nu mi s-a permis, aceea fiind a șaptea încercare, încă din vara lui 2015. Argumentul instanței a fost dosarul medical al bunicului meu. Este public rezultatul procesului.”

A existat un proces, acolo în Elveția, despre care nu se știu prea multe, aici, în România. Principele Nicolae spune că a câștigat acest proces. Iar titlul cu el te naști, nici o lege din lume nu poate să îți ia un drept câștigat prin naștere.

Nicolae este nepotul regelui Mihai I al României și s-a căsătorit cu Alina-Maria Binder în 2018. Cei doi sunt un cuplu încă din 2014, când Alina l-a susținut cu o donație de 500 de lei pentru Triathlonul pentru promovarea lecturii. După doi ani de relație, fostul principe a cerut-o în căsătorie, în timpul vacanței în Cornwall Marea Britanie.

Cei doi părinți au o fetiță Maria-Alexandra și începând cu anul acesta, tânăra familie mai are un membru, pe mezinul Mihai, numit astfel după numele străbunicului său.

Nu putem încheia reportajul de astăzi al Infoactual decât cu o parte mai puțin cunoscută a regelui Mihai, și anume cea plină de viață și bucurie.

Banc regal, de actualitate

Spre finalul ceaiului, pe care l-a servit cu reporterul Evenimentul Zilei, înt-un moment unic și inedit în media românească, Regele Mihai și-a amintit un banc de pe vremea regimului comunist.

În perioada în care exista un conflict între URSS și China, doi prieteni au mers la restaurant și au cerut un ceai. Ospătarul i-a privit lung, apoi i-a întrebat: rusesc sau chinezesc. După câteva secunde de ezitare, unul dintre ei a răspuns: mai bine o cafea,” și a izbucnit regele în râs, aproape să-i dea lacrimile.

Foto: EVZ/ video: youtube (documentar)