Actual Lifestyle

Ultimele imagini cu rugbystul Ricky Bibey și iubita, cu câteva ore înainte ca el să moară într-un joc sexual eșuat

Ultimele imagini cu rugbystul Ricky Bibey și iubita, cu câteva ore înainte ca el să moară într-un joc sexual eșuat

Era celebru și bogat. A gândit că nu-i mai rămâne altceva de făcut decât să se joace. Este povestea, pe scurt, a unui sportiv, apreciat pe întreg mapamondul, dar a cărui viață s-a oprit brusc dintr-o idee ”nebunească”.

Ultimele imagini cu rugbystul Ricky Bibey și iubita, cu câteva ore înainte ca el să moară într-un joc sexual eșuat

Cuplul se cazase la Hotelul Continentale, de patru stele, cu o zi înainte de tragicul eveniment, după ce avionul în care se aflau a aterizat pe aeroportul din Pisa.

Imaginile găsite de media îl arată pe cunoscutul jucător de rugby Ricky Bibey și pe prietena sa mergând spre hotelul lor, la ora 4 dimineața.

Înregistrarea exclusivă. obținută de pe o cameră video stradală a fost realizată imediat după ora 4.10, în fața unui hotel din Florența. Ei merg alături de un cuplu misterios care nu a fost încă identificat. Acestea sunt informații, publicate de tabloidul britanic Daily Mail.

MailOnline este publicația care a găsit imaginile de pe camerele de supraveghere din apropierea hotelului de lux de patru stele unde tatăl a doi copii, Bibey, în vârstă de 40 de ani, a fost găsit mort sâmbăta trecută, dimineața devreme.

Autopsia efectuată ulterior a confirmat că sportivul a murit în urma unui atac de cord, poliția fiind convinsă că acesta a fost cauzat de o combinație letală de droguri și alcool.

Partenera celebrului sportiv, în vârstă de 44 de ani, este cea care a dat alarma, după ce a fugit din camera lor de la primul etaj semi-dezbrăcată, plină de sânge și strigând după ajutor.

La mai puțin de trei ore de la filmare, paramedicii au ajuns la hotel, după ce au fost chemați de femeie, dar fostul star de rugby a fost declarat mort, chiar la fața locului.

Locația unde s-au cazat în Italia starul rugby și iubita, agent imobiliar

Ghidurile de călătorie descriu această locație luxuriantă, situată pe malul râului, ca fiind „jucăușă și șic,” având propriul bar pe acoperiș și un centru spa destinat „celor aflați în luna de miere și celor care doresc un weekend romantic.”

Ce se înțelege din filmare

Înregistrarea video exclusivă a fost făcută imediat după ora 4.10 dimineața și o arată pe femeie – un agent imobiliar de lux din Manchester – mergând pe o stradă laterală din apropierea Hotelului Continentale din Florența, Italia, unde erau și cei doi cazați.

Îmbrăcată într-o rochie lungă fără mâneci și purtând sandale, femeia apare prima în filmare, urmată, o secundă mai târziu, de Bibey și de un cuplu misterios, care nu a fost, însă, identificat.

Femeia, care pare ușor nesigură pe picioare, își caută în geantă înainte de a ieși din cadru, în timp ce domnul Bibey și celălalt cuplu o urmează.

Bibey este văzut purtând un top deschis și pantaloni scurți, în timp ce femeia neidentificată care îl însoțește poartă o rochie roșie și pare să arate cu degetul spre ceva în fața lor, în timp ce merg și vorbesc.

Bărbatul neidentificat poartă un tricou albastru, pantaloni scurți albi și adidași și atât el, cât și femeia par a fi mult mai tineri decât domnul Bibey și iubita lui.

Ce se știe despre partenera sportivului

MailOnline cunoaște identitatea femeii – un agent imobiliar de lux din Manchester care a apărut la televizor – și care se află încă în recuperare la spital după ce a suferit răni grave care au necesitat mai multe operații.

Anchetatorii cred că este posibil ca ea să fi fost forțată să participe la o formă de joc erotic și apoi să fi încercat să se lupte cu Bibey, deoarece autopsia a scos la iveală răni la încheieturi și la gât.

Aceștia urmează să o interogheze pe femeie într-o anchetă oficială, demarată deja în acest sens, dar ceva mai târziu deoarece aceasta se află încă în recuperare după o serie de operații suferite, în urma aceluiași incident.

Opinia oamenilor legii

Membrii familiei acesteia au sosit în Italia. Poliția și procurorul Ester Nocera speră să o interogheze, oficial, pe femeie, joi sau vineri, cu ajutorul unui translator.

”Autopsia a confirmat că bărbatul a murit în urma unui stop cardiac, dar încă așteptăm rezultatele complete ale toxicologiei pentru a vedea ce avea în organism.

Credem că a consumat droguri și alcool în cantități mari și acest lucru a dus la moartea sa, nu au existat semne de moarte violentă. Există urme de zgârieturi pe mâini, încheieturi și antebrațe, iar acestea par a fi defensive.

Teoria la care lucrăm este că acestea au fost provocate de femeie după ce a fost forțată, probabil, să participe la un fel de joc erotic pe care nu a vrut să îl facă.

Am vorbit doar scurt și neoficial cu ea și a spus că nu era adepta sexului violent sau a jocurilor erotice,” a declarat o sursă judiciară din ancheta dată, pentru MailOnline.

Foto: captura video/Mail Online