Actual Lifestyle

Accidentul care a generat un alt accident grav. Șapte oameni striviți de stâlpii de pe calea ferată. Video

Accidentul care a generat un alt accident grav. Șapte oameni striviți de stâlpii de pe calea ferată. Video

Incredibil, dar adevărat. Un accident a determinat alt accident. Șapte oameni, luați pe nepregătite, în timp ce își exercitau meseria, într-o zi obișnuită, de lucru, au fost răniți. Amintim că acesta este un alt accident în care sunt implicații stâlpii care stau fixați în locul lor obișnuit.

Accidentul care a generat un alt accident grav. Șapte oameni striviți de stâlpii de pe calea ferată. Video

Luni dimineață, 4 iulie, 7 persoane au fost rănite pe raza județului Vîlcea, după ce se presupune că un stâlp de curent a fost agățat de un tren. 4 dintre victime sunt acum în stare gravă. Despre cei 7 oameni se știe că în momentul tragediei, ei lucrau la remedierea problemelor care au apărut după ce un TIR a lovit un stâlp din regiune.

Accidentul s-a petrecut în localitatea Călimănești, la ieșirea spre Sibiu din stația CFR Păușa, unde un tren de persoane a agățat un stâlp care fusese lovit în prealabil de un TIR. În cădere, stâlpul, care avea fire de electricitate, a angrenat alți doi stâlpi, transmite antena3.

Trenul și-a continuat deplasarea.

Poliția rutieră a fost imediat chemată la fața locului, ptrintr-un apel la 112. Victimele au fost identificate și s-au luat primele măsuri.

În dimineața de 4 iulie a.c., polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la faptul că pe DN 7 cc, respectiv centura orașului Călimănești, s-a produs un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. Din primele verificări efectuate, a rezultat faptul că un bărbat, în vârstă de 49 de ani , în timp ce conducea un autovehicul pe DN 7 cc, din motive tehnice, a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un stâlp.

În timp ce se efectuau cercetările la fața locului, o garnitură de tren a acroșat o linie electrică și a agățat un cablu care a rănit 7 persoane, dintre care un elev de poliție. 4 persoane rănite grav sunt transportate la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale ce se impun”, a transmis pentru infoactual IPJ Vâlcea.

Și salvatorii de la ISU Vâlcea s-au deplasat imediat la locul accidentului. Și aceștia au transmis pentru Infoactual umătoarele informații,  de la fața locului:

Salvatorii din cadrul ISU Vâlcea au fost solicitați în urmă cu câteva minute pentru acordarea de îngrijiri medicale mai multor persoane, în urma producerii unui accident feroviar. Accidentul s-a petrecut în localitatea Călimănești, la ieșirea spre Sibiu din stația CFR Păușa unde un tren de persoane a agățat un stâlp care fusese lovit în prealabil de un TIR. În cădere, stâlpul fiind cu fire de electricitate pe el, a angrenat alți doi stâlpi.

În momentul trecerii trenului, se efectuau cercetări pentru primul accident, astfel că în zona se aflau mai multe persoane. Trenul și-a continuat deplasarea, însă, din căderea stâlpilor au rezultat 4 victime care lucrau la fața locului pentru restabilirea situației de normalitate. La fața locului s-au deplasat trei ambulanțe (1 SMURD si 2 SAJ), o autospecială de stingere și încă un echipaj al SVSU Călimănești, pentru a asigura intervenția în cazul producerii unui eventual incendiu. S-a luat măsura restricționării accesului persoanelor neautorizate, în zona producerii accidentului. Vom reveni cu amanunte”.

Ce spune CFR

Oana Brânzan, PR CFR, a verificat la dispecerat, pentru a afla legătura accidentului cu calea ferată.

Din punct de vedere al rețelei feroviare, pe zona respectivă, între stațiile Călimănești – Cozia, calea ferată este neelectrificată, deci nu avem stâlpi de înaltă tensiune. Din informațiile primite de la SRCF Cva, la momentul actual, nu există trenuri oprite sau blocate pe Valea Oltului, de asemenea nu sunt probleme la linia de cale ferată”, a spus, jurnaliștilor, care au cerut informații suplimentare, Oana Brânzan.

”Dacă trenul lovea un stâlp, cu siguranță garnitura respectivă era si ea avariată și rămânea blocată pe linie. De aceea, dpdv al liniei nu avem anunțat niciun eveniment feroviar care să blocheze traficul”, a concluzionat Oana Brânzan.

Foto: IPJ Vâlcea/ video: youtube