Stiri actuale
Partidul Social Democrat va depune o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Cîţu. Potrivit PSD, moțiunea este depusă deoarece înscrierea lui Florin Cîțu...
Ludovic Orban, preşedintele PNL, a fost, sâmbătă, la Satu Mare, unde şi-a prezentat moţiunea „Forţa Dreptei”, pe baza căreia candidează pentru un...
Germania rămâne unul dintre principalii parteneri comerciali și economici ai Rusiei din Europa și din lume, a declarat vineri, la Kremlin, președintele...
Adrian Năstase a vornit despre situația în care se află Klaus Iohannis în contextul problemelor penale ale premierului Florin Cîțu. „Cu ceva...
Joi seară, premierul Florin Cîţu a fost invitat la TVR, unde a abordat probleme legate de situația economică a țării, reducerea deficitului,...
Sorin Cîmpeanu, Ministrul Educației, a susținut o conferință de presă după ședința de guvern și a vorbit despre o serie de măsuri...
Un înalt oficial rus din domeniul securităţii a pus la îndoială, miercuri, angajamentul Washingtonului faţă de Ucraina în lumina retragerii americane grăbite...
Premierul Florin Cîțu s-a făcut remarcat drept un profesionist în domeniul finanţelor, cu studii de specialitate realizate peste hotare. Înainte de a...
Țări vecine cu România, descurajate să nu mai adere la NATO şi UE. După ce talibanii au preluat puterea după retragerea trupelor...
Dan Vîlceanu răspunde acuzațiilor care i se aduc. La sediul Ministerului Finanțelor, are loc ceremonia de preluarea mandatului de șef al acestei...
Autorităţile de la Atena sunt îngrijorate că după ultimele evoluţii din Afganistan va creşte numărul migranţilor care vin în Europa. Ministrul afacerilor...
Dan Vîlceanu, membru al Camerei Deputaților din România din 2016, va fi noul ministru al Finanțelor. Dan Vîlceanu a depus jurământul la...
Ludovic Orban, preşedintele PNL, a declarat, miercuri, că din cauza modului în care s-a derulat campania internă, partidul a intrat pe un...
Ludovic Orban, preşedintele PNL, a declarat, miercuri, că va participa la şedinţa Biroului Politic Naţional al partidului. Însă, afirmă Orban, va solicita...
Declarații Dan Vîlceanu despre nominalizarea la Ministerul de Finanțe. Florin Cîțu a convocat astăzi BPN, care susține că a fost convocat statutar,...
Cîțu și Orban, duelul declarațiilor. Actualul președinte al PNL și premierul României au făcut declarații paralele înainte de ședinta BPN a Partidului...
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg i-a avertizat pe talibani că vor fi atacaţi dacă vor găzdui din nou terorişti, dar a...
Cine este controversatul personaj propus pentru funcţia de ministru de Finanţe. Biroul Politic Naţional al PNL ar trebui să se reunească miercuri...