Social

Daniel Baciu, informații de ultim moment pentru pensionari! Cinci milioane de seniori vor fi afectați

Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii
sursa foto arhiva companiei

Daniel Baciu, președintele CNPP, a anunțat că, începând cu 1 ianuarie 2024, pensiile vor suferi o majorare. Baciu a subliniat însă importanța indexării acestora. O a doua creștere este programată pentru luna septembrie a anului viitor.

În ceea ce privește vârsta de pensionare, Baciu a confirmat menținerea aceleiași limite până în anul 2035. După această dată, vârsta de pensionare pentru femei se va egaliza cu cea a bărbaților la 65 de ani. Totuși, se ia în considerare o posibilă scădere a vârstei de pensionare pentru femeile cu mai mulți copii.

Daniel Baciu, despre recalcularea pensiilor

Baciu a subliniat că noua lege a pensiilor are la bază o formulă de calcul menită să elimine inechitățile din sistemul de pensii. Accentul este pus în special pe aspectele legate de stagiile de cotizare.

„Legea pensiilor publice este o lege care impactează asupra 5 milioane de pensionari care se află în plată, cât şi asupra celor care vor aplica pentru o pensie în sistemul public de pensii. Principalele modificării ale acestei legi raportate la legislaţia în vigoare se referă la principiul contributivităţii, stabilităţii, solidarităţii şi egalităţii, sunt principiile care guvernează această lege.

Cea mai importantă modificare a noii legi a pensiilor se referă la modul de calcul. Acesta este fundamental diferit faţă de actualul mod de calcul. Respectiv formula de calcul se bazează pe numărul total de puncte care se înmulţeşte cu o valoare fixă numită VPR. Acest VPR se calculează ca raport între valoarea punctului de pensie raportat la 25. 25 fiind un stagiu mediu de cotizare, între minimum de 15 ani şi maximum de 35)”, a spus șeful CNPP.

Uniformizarea sistemului de pensii

Oficialul a evidențiat că principala inechitate în sistemul de pensii este legată de momentul ieșirii pensionarilor din câmpul muncii. Lucru adesea determinat de legislații diferite. Recalcularea punctelor și înmulțirea lor cu VPR va asigura o uniformizare a valorii pensiilor.

Baciu a subliniat și că, începând cu 2024, pensiile vor fi indexate anual în luna ianuarie, ajustate conform ratei medii a inflației și 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut pe economie. Această măsură va asigura menținerea nivelului pensiilor în contextul schimbărilor economice.

„Mecanismul de indexare se referă la faptul că majorarea se va face anual în luna ianuarie, cu rata medie a inflaţiei, la care se adaugă şi 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut pe economie. În urma acestei recalculări din luna septembrie nicio pensie nu va scădea: cei care au primit pensii mai mici din cauza raportului la stagiile de cotizare le vor creşte pensiile, iar dacă din formula de calcul există un cuantum inferior se păstrează calculul cel mai avantajos în plată, potrivit principiului universal din legea pensiilor, deci nu va pierde nimeni la pensie. După calculele noastre, în septembrie 2024, aproximativ 3 milioane de pensii vor creşte în urma acestei formule de calcul”, a mai spus Baciu, potrivit Realitatea.