Actual International

Scandal uriaș în Ucraina. După ce un ministru de rang înalt a fost arestat, au urmat demisii în lanț la Kiev. Motivul unul singur

Scandal uriaș în Ucraina. După ce un ministru de rang înalt a fost arestat, au urmat demisii în lanț la Kiev. Motivul unul singur
Infoactual/arhiva

Se întâmplă în plin război. Oamenii mor pe capete și de o parte și de alta a baricadei. Mulți dintre ei luptă fără voia lor sau a părinților care le-au dat viață.

Pe acest fundal, unii se lasă stăpâniți de ego și caută propriul câștig, fără a se gândi nici măcar o clipă la viața semnenilor sau chiar fraților lor. Este cazul unui ministru ucrainean arestat cu suspiciunea de deturnare de fonduri destinate tragicului război.

A doua zi de la arestarea lui, au urmat, una după alta, două demisii importante. Despre ce este vorba mai exact, în cele ce urmează.

Scandal uriaș în Ucraina. După ce un ministru de rang înalt a fost arestat, au urmat demisii în lanț la Kiev. Motivul unul singur

Mai mulţi înalţi responsabili ucraineni şi-au anunţat marţi, 24 ianuarie 2023,  demisia după dezvăluiri în presă despre presupuse fapte de corupție. Printre oficialii care au demisionat se numără viceministrul apărării Viaceslav Şapovalov, care era responsabil de sprijinul logistic pentru forţele armate, şeful adjunct al administraţiei prezidenţiale Kirilo Timoşenko şi procurorul general adjunct Oleksi Simonenko.

Vasyl Lozynkiy, un înalt ministru al guvernului ucrainean, a fost arestat sub suspiciunea de deturnare de fonduri.

Ce au toate aceste nume în comun? Motivul: Bănuiala și suspiciunea de corupție.

Adjunctul şefului biroului prezidenţial al Ucrainei Kirilo Timoşenko a anunţat marţi că i-a cerut luni preşedintelui Volodimir Zelenski să-l elibereze din funcţie, informează Reuters. „Îi mulţumesc preşedintelui Ucrainei Volodimir Zelenski pentru încrederea şi oportunitatea de a face fapte bune în fiecare zi şi în fiecare minut”, a scris Timoşenko pe aplicaţia de mesagerie Telegram.

Timoşenko nu a prezentat în cererea sa un motiv pentru demisie. Media ucraineană a relatat că Timoşenko ar putea face parte din remanierea de personal, anunţată deja de Zelenski. Un decret de acceptare a demisiei lui Timoşenko a fost publicat pe site-ul preşedintelui.

Numele lui Timoşenko a fost vehiculat  în mai multe scandaluri legate de utilizarea de maşini scumpe, în scop personal. Timoşenko, însă, a negat toate acuzaţiile.

Demisiile au apărut imediat după arestarea unui ministru din guvernul de la Kiev. După cum se arată într-un comunicat de presă, Biroul Național Anticorupție al Ucrainei (NABU) a arestat sâmbătă, 22 ianuarie 2023, un ministru de rang înalt al guvernului. Vasyl Lozynkiy, ministrul adjunct al dezvoltării comunităților, teritoriilor și infrastructurii, a fost acuzat de deturnare de fonduri.

Ca urmare, Ministerul Apărării a lansat un audit intern cu privire la acuzațiile potrivit cărora Lozynkiy ar fi semnat un contract la prețuri exagerat de mari.

Demiterea și arestarea ministrului au fost anunțate și pe canalul Telegram al premierului ucrainean, Denys Shmygal. Lozynkiy era în funcție de la preluarea postului în mai 2020.

Potrivit NABU, Lozynkiy „a primit 400.000 de dolari pentru a facilita încheierea de contracte pentru achiziționarea de echipamente și generatoare la prețuri umflate”. În urma recentelor lovituri ale Rusiei împotriva infrastructurii energetice ucrainene, țara se confruntă cu penurii de energie, ceea ce face ca generatoarele să fie foarte solicitate.

Ucraina este în prezent cuprinsă de un scandal de corupție de proporții, Ministerul Apărării negând duminică toate acuzațiile potrivit cărora, la semnarea unui contract recent, ar fi umflat grosolan prețurile.

Sâmbătă, pe site-ul de știri ZN.UA au apărut articole în care se afirma că ministerul a semnat un contract la prețuri ”de două-trei ori mai mari” decât tarifele actuale pentru produsele alimentare de bază. Aceștia au dat exemplul ouălor contractate la un preț de 0,46 dolari, în condițiile în care acestea se vând în magazine cu aproximativ 0,19 dolari.

Un alt exemplu a fost cel al cartofilor, despre care magazinul a afirmat că au fost contractați la un preț mai mult decât dublu față de prețul de vânzare cu amănuntul. Site-ul de știri a estimat valoarea contractului cu ministerul la 13 miliarde de grivne ( mai mult de 350 de milioane de dolari).

Aceste acuzații sunt false a susținut Ministerul Apărării, asigurând în același timp că va avea loc o anchetă în acest sens. Acesta ”achiziționează produsele relevante în conformitate cu procedura stabilită de lege”, a explicat răspunsul lor, adăugând că, la semnarea contractelor, ”se efectuează controale”.

Ministerul s-a arătat interesat să afle exact cum a ajuns la cunoștință conținutul contractului, subliniind că împărtășirea unor astfel de informații”dăunează intereselor apărării într-o perioadă sensibilă”, după cum a relatat lemonde.fr.

Ce spune președintele ucrainean

În mesajul de duminică seară către națiune, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat că se vor lua decizii care vor ajuta la eliminarea corupției. „Nu va mai exista cale de întoarcere spre ce era în trecut”, a spus el, ca reacție la scandalul de corupţie la nivel înalt și referindu-se la felul în care trăiau diferiți oameni apropiați de instituțiile și conducerea statului.