Actual

Scumpiri uriașe la legume și fructe. Prețuri mai mari în Postul Crăciunului

legume-bani-piata sursa playtech
sursa foto playtech

Ziua de ieri a adus începutul postului. Credincioșii respectă tradiția religioasă și încearcă în această perioadă să se curețe trupește și spiritual prin rugăciune. Postul Crăciunului este ținut de foarte multe persoane. Acestea își schimbă dieta zilnică și consumă în mare parte legume și fructe.

Postul Crăciunului ține 40 de zile. Timp în care credincioșii nu ai voie să consume carne sau alte produse de origine animală. Astfel, baza alimentației sunt legumele și fructele. Care la acest moment, se găsesc la prețuri excepțional de mari.

Prețuri mai mari în Postul Crăciunului

Postul Crăciunului pune oamenii la cheltuieli. Aceștia sunt nevoiți să suporte scumpirile mari de prețuri la fructe și legume. Potrivit statisticilor, unul din 10 români ține post timp de 40 de zile. De asemenea, un sfert dintre cetățeni aleg să țină post doar miercurea și vinerea. Astfel, multe persoane care țin post nu își permit să aibă o alimentație sănătoasă. Deoarece costurile pentru legume au explodat față de anii trecuți.

Acum că a început Postul Mare, oamenii vor trebui să cheltuiască mai mulți bani decât în trecut. Dacă vor să îl respecte și să aibă o alimentație sănătoasă. Pentru mulți oameni, consumul chiar și de legume a devenit un lux. Prin urmare, aceștia apelează la conservele din magazin. Despre care specialiștii susțin că sunt bombe calorice, pline de E-uri.

Clienți mai puțini

În comparație cu anul trecut, prețurile au crescut vertiginos în piețe. Vânzătorii spun că acest lucru aduce o lipsă mare de clienți. Care sunt din ce în ce mai puțini la tarabe. Aceeași situație se manifestă și în supermarketuri. Adaosul comercial la multe produse de bază este plafonat. Însă românii nu simt deloc acest lucru pentru că alte lucruri s-au scumpit. Iar, în final, ajungem să plătim mai mult.

În piețele din Capitală, abia dacă vezi trei sau patru clienți la tarabe. Oamenii au explicat că și-au schimbat comportamentul de achiziție și consum. Aceștia cumpără mai puțin, cât să le ajungă pentru câteva zile. Și vin mai des în piețe. Astfel încât, produsele cumpărate să nu se strice. „Stau aproape de piață și vin zilnic după câte ceva. Nu cumpăr niciodată mult. Dacă se strică, trebuie aruncate și nu ne permitem să aruncăm cu banii pe geam. Totul s-a scumpit. Nu avem ce face decât să luăm mai puțin.” a spus o femeie.

Tarifele din piețe

Prețurile regăsite la tarabe îi sperie pe clienți. Comercianții de la tarabe se plâng de faptul că nu mai au clienți. Aceștia au explicat că oamenii nu mai cumpără ca altădată. Cererea fiind scăzută, aceștia nu reușesc să-și acopere cheltuielile, nefiind vorba de profit.

„Clienți nu mai avem cum aveam odată. Oamenii sunt din ce în ce mai puțini. Vin, se uită la prețuri, și cei mai mulți pleacă. Cererea a scăzut foarte mult. La iarnă nici nu mai vin. Nu are sens. Păi nu-mi scot banii pe transport, pe taxa de tarabă… ce să mai vorbesc de profit.” a explicat o vânzătoare.

Prețurile legumelor sunt într-adevăr ridicate. Ceapa costă 6-7 lei pe kilogram, cartofii 4-5 lei, castraveții 10 lei, iar ciupercile champignon costă 13-14 lei în piețele din București. Hreanul costă 15 lei pe kilogram, iar roșiile se vând cu 15 lei pe kilogram. Fasolea albă, care se consumă frecvent în timpul postului, costă acum 12 lei pe kilogram, conform Adevărul .