Actual

Un magazin de lux Chanel din Paris a fost ținta unui jaf armat. Cum au reușit cei patru indivizi să sustragă milioane de euro

jaf; foto: alarabya.net

Un magazin de lux Chanel din Paris a fost joi ţinta unui jaf armat, care nu s-a soldat cu răniţi, dar conform surselor din anchetă hoţii au reuşit să sustragă bunuri în valoare de milioane de euro, transmite agenţia EFE.

Un magazin de lux Chanel din Paris a fost ținta unui jaf armat. Cum au reușit cei patru indivizi să sustragă milioane de euro

Atacul a avut loc în apropierea Pieţei Vendome, unde se află numeroase magazine de bijuterii şi de produse de lux, şi a fost comis de patru indivizi; doi dintre ei au pătruns în magazin, iar ceilalţi au rămas afară, de „pază”, pe o motocicletă. Poliția a anunțat că cel puțin unul dintre cei patru atacatori, care erau toți mascați și purtau căști, avea o mitralieră. Un martor a afirmat că și ceilalți aveau arme automate.

”Niciun angajat şi niciun client nu au fost răniţi. A fost deschisă o investigaţie şi cooperăm deplin cu forţele de ordine”, a reacţionat compania Chanel.

Aceasta nu a făcut nicio referire la valoarea pagubei, dar postul BFM TV a relatat că ar putea fi vorba despre milioane de euro, potrivit unor surse apropiate anchetei.

Capitala Franţei a fost în ultimii ani scena mai multor jafuri comise în plină zi asupra unor magazine de lux.

O înregistrare video postată de un martor pe reţelele de socializare îi arată pe cei patru imediat după comiterea jafului, toţi îmbrăcaţi în negru şi cu căşti pe cap.

Chanel, fondată în 1910 de Coco Chanel, este una dintre cele mai importante case de modă din Franța. Compania are peste 100 de magazine în întreaga lume, 35 dintre ele fiind în Japonia, unde marca Chanel se bucură astăzi de un deosebit succes.