Social

Andrei Baciu susține că vinovații pentru eșecul campaniei de vaccinare sunt primarii de la țară

Andrei Baciu susține că vinovații pentru eșecul campaniei de vaccinare sunt primarii de la țară

 

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andrei Baciu, vicepreședinte CNCAV, a participat la Interviurile Digi24.ro. Andrei Baciu a declarat că autoritățile locale din orașele mici și din mediul rural sunt responsabile pentru eșecul campaniei de vaccinare.

Secretarul de stat a vorbit despre diferența de cultură și responsabilitate între comunitățile dezvoltate, unde campania de vaccinare a avut succes, și comunitățile „subdezvoltate care aparțin de un alt secol”.

„Vorbim de comunități locale unde cultura locală își spune cuvântul. Trebuie să te uiți puțin la cultura locală și care este responsabilitatea socială a respectivei comunități (…)

Din punct de vedere teoretic cam știm ce avem de făcut și nu cred că aici a fost problema. Însă când vorbim de implementare, aici cred că este una dintre principalele probleme ale societății. Haideți să comparăm Bucureștiul cu un sat care n-a avut un medic de familie în ultimii 10 ani. În București te poți vaccina într-o oră oriunde dorești. Într-o comunitate locală poate să vină guvernul, și autoritățile, și ministrul să-ți dea toate informațiile, să existe ample acțiuni de comunicare pe toate canalele de comunicare, dacă la nivel local, într-o astfel de comunitate, unde, să presupunem că sunt 1000 de oameni din care 500 ar vrea să se vaccineze, dacă autoritățile locale nu organizează un centru de vaccinare, cum se vaccinează acei 500 de oameni?” a declarat Baciu.

Sunt trimise echipe mobile, dar comunitățile nu sunt anunțate din vreme

Trimitem echipe mobile, dar dacă tu nu ai o acțiune aplicată de comunicare în care tu să pregătești acea comunitate, realmente cum faci, te duci cu o caravană și cu o portavoce și zici bună ziua am venit?

A luat câteva luni de zile ca în toate localitățile din mediul rural să ajungă echipele mobile.

Este de-a dreptul revoltător să vă spun sincer ca în luna august să ai în continuare autorități locale care nu au făcut absolut niciun fel de acțiune de a le oferi posibilitatea vaccinării cetățenilor din localitatea respectivă. Este absolut inadmisibil!”, a spus Andrei Baciu.

Andrei Baciu a recunoscut că factorul politic a avut un impact negativa asupra campaniei de vaccinare și a contribuit la eșecul acesteia în mediul rural.