Social

Violeta Alexandru: „Creşele și after-schollurile s-ar putea deschide pe perioada verii”

Violeta Alexandru: „Creşele și after-schollurile s-ar putea deschide pe perioada verii”. Guvernanții s-au gândit la o soluție în favoarea părinților care nu au cu cine să-și lase copiii acasă. Creşele şi after-schollurile s-ar putea deschide pe perioada verii.

Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii Violeta Alexandru, miercuri seară. Aceasta a mai spus că activităţile ar urma să se desfăşoare cu un număr redus de copii şi cu măsuri speciale.

Violeta Alexandru a spus că nu a fost luată, încă, nicio decizie în acest sens pentru situaţia părinţilor cu copii. Cea mai probabilă decizie va fi prelungirea, până pe 12 iunie, a măsurii de acordare a 75% din salariu părintelui care stă acasă cu copilul.

„Cu privire la familiile care nu au cu cine să-şi lase copiii în perioada următoare. Ne punem problema prelungirii cadrului legal prin care să continuăm acordarea de sprijin în baza legii care acoperă 75% din salariu. Pentru părintele care optează să stea acasă pentru a-şi îngriji copilul pe perioada suspendării activităţii la şcoală.

Conform reglementărilor legate de decretul preşedintelui, această prevedere se opreşte pe (15 mai, n.r.). Am avut o discuţie astăzi, urmând să luăm o decizie. Probabil că o vom prelungi până pe 12 iunie, până când s-ar fi intrat şi se intră şi acum în vacanţă„, a declarat Violeta Alexandru.

Soluţie pentru grupele mici de copii

Ministrul Muncii a ținut să precizeze că provocarea este pentru perioada vacanţei de vară. Autorităţile trebuie să găsească o soluţie pentru grupele mici de copii.

„E clar că va fi o soluţie tip fonduri pentru a putea să-ţi găseşti un sprijin gen bonă. Fie o soluţie tip sprijin pentru anumite activităţi gen creşe, educaţie sau program din acesta after-school de petrecere a unei activităţi educative într-un spaţiu, ar putea fi permisă.

Cu anumite modificări care ţin de organizarea în sălile respective. Adică cu un număr redus de copii, cu reguli de distanţare clare. Dar nu s-a luat încă o decizie aici”, a declarat Violeta Alexandru, conform Antena 3.