Stiri actuale
A trecut aproape o lună de zile de când reputatul profesor Andrei Marga a făcut câteva afirmații care au ieșit din tiparele...
Liz Truss este presată să demisioneze din funcţia de premier, inclusiv de membrii ai Partidului Conservator din care face parte, la doar...
Se pare că nu este prima dată când la o cursă pe pista de curse auto apar neînțelegeri între piloți, pe criterii...
Marți dimineața, o zi obișnuită, când majoritatea oamenilor fug la lucru, la univesitate sau își duc copiii la școală. Panică în Pasajul...
Legile Justiției se află acum în mâna preşedintelui Klaus Iohannis pentru promulgare, deşi există şi varianta ca ele să fie contestate la...
Orice fată visează la un prinț pe care să îl iubească până la adânci bătrâneți, doar că uneori acest vis frumos se...
A fost scandal la Parlament. Atât pe holuri, cât şi în plen. Opoziţia şi puterea au aruncat cu acuze şi jigniri. Aşa...
Luni, 17.10.2022, Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea pentru modificarea şi completarea Codului Muncii şi a Codului Administrativ, în care sunt prevăzute...
Luni, spre seară, un avion rusesc, cu doi piloți la bord, se afla într-o misiune de antrenament, când s-a prăbușit peste un...
Din seria incredibil dar adevărat este și povestea pe care o relatăm în cele ce urmează. Câteva indicii: un deținut închis într-o...
„Să te ferească Dumnezeu de îndrăzneala timidului și bătaia femeii!”. Știrea momentului în politică vine după un scandal conjugal public. Impresara Anamaria...
Șeful departamentului de recrutare militară din Sankt-Petersburg, în Rusia, a fost concediat de guvernatorul regiunii, după cum s-a raportat luni, 17 octombrie...
O întâmplare nefericită a avut loc în dimineața de luni, 17 octombrie 2022, într-o localitate din județul Bihor. Ceea ce trebuia să...
Tinerii aflaţi în plasament care au împlinit 18 ani, dar merg la şcoală sau muncesc, vor primi lunar 2.500 de lei, până...
„Refacem în regim de urgență locuințele distruse în urma exploziei de la blocul de pe strada Coștila!” În dimineața zilei de 16...
Deocamdată lumina de la capătul tunelului din povestea exploziei de pe Podul lui Putin nu se vede. Cazul, din punctul de vedere...
Fostul ministru al Apărării, liberalul Teodor Atanasiu este de părere că atunci când faci parte din puterea statului și ești din cei...
„Bucuria sufletului meu și al vostru Cojo Vasi, a plecat aseară în mâinile Tatălui, Dumnezeului Atotputernic”. Potrivit anunțului făcut de Federaţia Română...